Google se roagă de Trump să scoată Huawei de pe lista neagră

de: Florin Cașotă
07 06. 2019

Google face lobby pentru Huawei și roagă administrația de la Casa Albă să scoată producătorul de telefoane Huawei de pe lista neagră.

Google a avertizat administrația de la Casa Albă că aceste restricții impuse Huawei vor duce la compromiterea securității naționale a SUA.

Oficiali seniori ai companiei caută să îi convingă pe cei de la Casa Albă să elimine Huawei de pe așa numita „Entity List” pentru ca Google, dar și alte companii americane să poată face afaceri cu compania chineză.

Google este în special îngrijorată de faptul că nu i se mai permite să facă actualizări ale sistemului de operare Android pentru smartphone-urile Huawei, iar asta ar duce ca firma chineză să-și dezvolte propriul sistem de operare. De ce ar fi asta o problemă pentru securitate națională a SUA?

Ce motive a invocat Google

Cei de la Google spune că o versiune bazată pe Android creată de Huawei ar fi mai susceptibilă la atacuri din partea hackerilor. Astfel gigantul american spune că prin oprirea Huawei de a folosi Android, SUA riscă să ducă la creația a două sistem de operare Android: versiunea originală și una hibridă.

Această versiune hibridă este mai predispusă să aibă mai multe bug-uri decât cea a Google. Așadar, mai multe telefoane Huawei ar putea fi vulnerabile la atacuri, chiar și de la guvernul chinez. Acesta este motivul oficial, dar și faptul că pierde o bază de milioane de clienți nu va rămâne fără urmări.

Așadar, oficialii Google ar fi cerut autorităților americane ca Huawei să fie scoasă de pe lista neagră sau măcar să fie lăsată să folosească sistemul de operare Android. Reprezentanții companiei din China au avertizat că acest embargo va afecta 1200 de furnizori din SUA, ce nu vor mai putea avea afaceri cu gigantul chinez.

Astfel, Google se alătură unui grup de firme americane, printre care și Qualcomm, care și-a exprimat îngrijorarea cu privință la efectul negativ pe care acest embargo îl va avea asupra businessului.